Florin Budea 
fbudea.blogspot.ro

Cabana despre care vreau să vă povestesc NU se cheamă „Casa Mădălina”. E altă „casă”, căreia Mădălina îi este doar jupâneasă. Am să vă spun despre acest loc doar că el se găseşte deasupra barajului Drăgan. Atât şi nimic mai mult, fiindcă locul precis e secret. Unii zic chiar că ar fi imposibil de găsit. Se spune că poţi să ajungi la casa Mădălinei doar dacă cumva, într-un mod ce ţine mai degrabă de taină, chiar locul te cheamă. Trebuie să fii oarecum pregătit ca să poţi asimila sublimul copleşitor al panoramei ce ţi se aşterne înaintea privirii, la 1.100 de metri altitudine. Sau poţi să nu fii, dar, în acest caz, ce folos să mai fii acolo?

În afară de peisaj, cel puţin la fel de important ca acesta, casa Mădălinei are căldura unui cămin. Nu e chiar ca la tine acasă, fiindcă acolo, poate, îţi permiţi să laşi o pereche de şosete în mijlocul sufrageriei. E ca în casa celor mai buni prieteni, la ceas de sărbătoare. Am văzut câteva locuri de cazare la viaţa mea, hoteluri cu pretenţii mari şi pensiuni deosebit de drăguţe. Dar, vă rog să mă credeţi, aici, ca nicăieri în altă parte, se simte că locul fiecărui lucru a fost ales anume. E un feng shui cu dragoste. În sufragerie miroase a lavandă şi scorţişoară. Parcă şi cărţile au prins, între paginile lor, parfumul care te face prizonierul poveştilor şi al casei. Camerele sunt amenajate fără cheltuială prea mare, dar cu aceeaşi atenţie la detalii şi bucurându-se de amprenta specială a gazdei. Peste tot găseşti câte un fotoliu imperial pus în faţa ferestrei, fix în locul de unde ţi se deschide cea mai frumoasă perspectivă. Am stat acolo şi, în faţa unei asemenea panorame, mi-am imaginat că aşa aş putea să-mi petrec veşnicia. Când stai cu ochii lipiţi de un peisaj ca acela, nimic altceva nu contează.

Aşa. Ca să revin şi să închei, acasă la Mădălina farmecul peisajului şi farmecul personal al gazdei se combină astfel încât dau o reţetă perfectă. Nu cred că sunt multe locuri în ţara asta unde, în timp ce stai pe una din canapelele grupate ca nişte mici conclave pe terasă, să simţi că zbori, cu vulturii, peste fâneţe, peste păduri şi aproape să te vezi plutind în oglinda lacului din apropiere. Budismul numeşte asta o călătorie în nemişcare. Dacă vreodată veţi găsi acest loc, să îmi spuneţi dacă-i aşa sau doar mi se pare…